Prin Bulgaria în lung şi în lat
Pentru călătoria în Bulgaria aveţi la îndemână mai multe posibilităţi. Ideal este să folosiţi zborul regulat, ce leagă Bucureştiul de Sofia, călătoria durând circa o oră. Alte două aeroporturi internaţionale se află la Varna şi Burgas, unde puteţi ajunge, fie cu un zbor charter, prin intermediul unei agenţii de turism, fie printr-un transfer de la Sofia. Preţurile depind de compania de transporturi aeriene şi desigur, de distanţa în timp dintre data rezervării şi cea a efectuării zborului.
Căile ferate versus transportul cu autobuzul
Pentru suflete romantice sau iubitoare de aventură, există şi posibilitatea transportului feroviar. În Bulgaria puteţi ajunge cu trenul, în general fără probleme, însă trebuie să luaţi în calcul cel puţin un transfer intermediar.
Cum să călătoreşti prin Bulgaria
Transporturile din Bulgaria sunt la un nivel foarte bun. Preţurile sunt relativ scăzute, fie că folosiţi trenul sau taxiul. În al doilea caz, este necesar să negociaţi anticipat preţul, şi eventual, să solicitaţi punerea în funcţiune a aparatului de marcat. În toate oraşele mari circulă autobuze orăşeneşti, iar raza lor de acţiune este comparabilă cu distanţa dintre Bucureşti şi periferiile oraşului. În Sofia se pot folosi, de asemenea, serviciile metroului, care funcţionează abia din anul 1998.
Cu autobuzul, trenul sau autoturismul
Călătoria în Bulgaria cu autobuze de cursă lungă este aproximativ la fel de scumpă ca în România, uneori chiar mai ieftină. Funcţionează aici, cca. 20 de societăţi de transporturi rutiere cu legături regulate. În majoritatea cazurilor, biletele de autobuz se cumpără anticipat. În Bulgaria, reţeaua feroviară este foarte densă, preţurile sunt destul de ridicate iar calitatea garniturilor de trenuri este la acelaşi nivel existent în România. De asemenea, puteţi închiria un autoturism contra sumei de cca. 30 Euro/zi, însă calitatea autoturismelor nu este dintre cele mai bune. Semnalizarea rutieră este la nivel foarte bun, dar majoritatea bulgarilor o ignoră cu succes. Limitele de viteză sunt 60 km/h în localităţi, 80 km/h în afara acestora şi 120 km/h pe autostradă. Cu excepţia străzilor principale, drumurile sunt într-o stare proastă.
Concediul prin agenţia de turism
Bulgaria apare în ofertele agenţiilor de turism din ce în ce mai des. Nu ar fi deci o problemă să vă alegeţi o vacanţă adecvată. Din punct de vedere al preţurilor, se încadrează printre vacanţele foarte avantajoase, cu un standard ridicat. În linii mari, la preţul de 520 Euro/persoană puteţi să beneficiaţi de un sejur de o săptămână, în sezonul principal, cu transport aerian şi toate serviciile incluse, în hoteluri de trei până la patru stele. Ofertele de ultimă oră (last minute) vă vor costa până la 400 Euro/persoană. Dacă vă decideţi să petreceţi concediul în Bulgaria, în zilele lunilor mai, iunie şi septembrie, veţi achita pentru aceeaşi calitate cu 75 până la 100 de Euro mai puţin.
Avantajos este să valorificaţi ofertele speciale pentru familii cu copii, atunci când copiii, în vârstă de până la 12 ani, beneficiază de reduceri, atât la cazare cât şi la transportul aerian. Vă puteţi alege mai multe destinaţii, plecând de la Nisipurile de Aur şi Albena, până la Litoralul Însorit. În majoritatea cazurilor, în preţ sunt incluse biletul de avion, asigurarea de călătorie şi mesele. Se achită suplimentar taxele de securitate, de aeroport şi de carburanţi. Avantajele acestui gen de călătorie sunt apreciate în special de familiile cu copii şi persoanele care nu au suficient timp să se ocupe de toate pregătirile.
Pe schiuri, ieftin şi calitativ
Pentru practicarea schiului, aveţi la dispoziţie trei dintre cele mai mari staţiuni de iarnă, Bansko, Borovec, Pamporovo a Vitoşa. Preţurile oscilează în jurul a 370 Euro, rezervările de ultimă oră, cu transport aerian şi demipensiune, în hotel de trei stele, putând fi efectuate la incredibilul preţ de 185 Euro. Preţurile nu includ abonamentul la teleferic, pentru care trebuie să achitaţi cca. 225 Euro/persoană.
Călătoria pe cont propriu
Dacă totuşi, doriţi să plecaţi în concediu pe cont propriu, Bulgaria este cu certitudine o ţară avantajoasă. România şi Bulgaria au raporturi care nu implică obligativitatea vizelor, pentru sejururi de până la 3 luni. Aici puteţi să comunicaţi în engleză, germană, rusă ori cehă. Trebuie să aveţi în vedere asigurarea de călătorie şi faptul că, e bine să vă faceţi aranjamentele pentru cazare, din timp. Obţinerea cazării în sezon este o problemă prea mare. În afara hotelurilor de trei-patru stele, ale căror preţuri oscilează în jurul sumei de 30Euro/noapte până la 100 Euro/noapte + micul dejun, vă puteţi alege din nenumăratele hosteluri la preţul de 6 Euro/noapte, pensiuni sau apartamente, care sunt avantajoase în special pentru familiile cu copii sau grupuri de prieteni. Un apartament pentru patru persoane, cu un pat suplimentar, se poate închiria şi cu suma de 45 Euro/noapte. Transportul poate fi asigurat individual, fără probleme prea mari, aşa cum am precizat mai sus. Indiferent de varianta pe care o veţi alege, veţi fi cu siguranţă mulţumiţi.