Sărbători, festivaluri şi tradiţii
Cine nu ar dori să cunoască festivalurile, sărbătorile şi obiceiurile tradiţionale din Bulgaria? În această secţiune veţi afla ce este mai important, din ceea ce se întâmplă în Bulgaria pe timpul anului. Poate că şi acest lucru vă va ajuta la planificarea concediului. Majoritatea oraşelor, orăşelelor şi micilor localitaţi îşi organizează propriile festivaluri populare, culturale sau religioase. Noi vă oferim o listă cu cele mai importante.
Ianuarie
Nu pierdeţi timpul! Imediat, la 1 ianuarie, bulgarii petrec de sărbătoarea Sf. Vasile, în cinstea căruia organizează cele mai diverse festivaluri folclorice.
Februarie
În această lună, are loc unul dintre cele mai importante festivaluri din an, respectiv cel al Sf. Trifon, care este sărbătoarea bulgară a vinului şi viticultorilor, organizată la 14 februarie.
Martie
Împreună cu prima zi de martie, vine şi primăvara, care aduce ziua denumită „Baba Marta“, când se alungă (mătură) lunile de iarnă printr-o curăţenie simbolică. Oamenii îşi dăruiesc reciproc, mărţişoare, talismane cu şnururi alb cu roşu. Se spune că, acestea asigură fertilitate şi sănătate. La cumpăna dintre lunile martie şi aprilie, are loc desigur, sărbătoarea Paştelui Ortodox. De aceasta se leagă o sumedenie de obiceiuri locale. În Bulgaria, Paştele este sărbătorit cu o săptămână mai târziu decît în Europa.
Aprilie
În aprilie, se sărbătoreşte ziua Sf. Lazăr, când au loc diverse ritualuri pentru rodnicia culturilor agricole. Se desfăşoară dansuri rituale , se cîntă şi se organizează diverse jocuri. În Bulgaria are loc expoziţia plantelor cu flori.
Mai
Odată cu apropierea verii, creşte şi numărul festivalurilor şi sărbătorilor populare tradiţionale. Printre cele mai interesante se numără festivalul „Sladkopoyna Chouchouliga“ din Burgas. În mai, începe de asemenea, Festivalul Internaţional de la Varna, care cuprinde o gamă largă de manifestări: dans, muzică şi artă. În ziua de 21 mai, se sărbătoreşte ziua Sfinţilor Constantin şi Elena. Cei mari, dansează „dansul focului“ în timpul căruia calcă pe cărbuni încinşi.
Iunie
Cu siguranţă, merită să amintim, Festivalul Rozelor de la Kazanlîk şi Karlovo. Pe lângă o gamă variată de produse din trandafiri, puteţi admira dansuri populare şi numeroase tradiţii. La Plovdiv are loc Festivalul muzicii de cameră.
Iulie
La Burgas, se desfăşoară în mod tradiţional, Festivalul Cântecelor Bulgăreşti, care cu siguranţă, merită să fie văzut dar mai ales ascultat. La 24 iulie se sărbătoreşte Ziua Sf. Ioan Botezătorul, considerată ca perioadă ideală pentru culegerea plantelor medicinale.
August
La începutul lunii august, în Bulgaria are loc Festivalul Internaţional de Jazz, care se desfăşară în cea mai mare parte, pe străzi. Este un prilej unic de a te distra noaptea, întrucât, în celelalte zile ale anului, populaţia respectă cu stricteţe liniştea pe timpul nopţii. De fiecare dată, în ultimele cinci zile ale lunii august, la Sofia se desfăşară Festivalul Internaţional de Folclor.
Septembrie
În prima jumătate a lunii septembrie, oraşul Sozopol îl sărbătoreşte pe zeul grec al muzicii şi dansului, prin Festivalul Artei Apolloniene. Zece zile sunt astfel pline de muzică artă şi teatru. La 17 septembrie, este sărbătorită patroana capitalei, Sf. Sofia.
Octombrie
În primele două săptămâni, nu lăsaţi să vă scape trdiţionalul cules al viilor din regiunea Melnik. Tot în această lună , centrul distracţiilor şi al evenimentelor culturale devine, fără îndoială oraşul Ruse, cu festivalul său de muzică şi multe alte acţiuni culturale.
Noiembrie
La 1 noiembrie, este sărbătoarea de stat „Ziua conducătorilor luptei de eliberare naţională“. În cursul lunii, la Sofia şi la Blagoevgrad se desfăşoară festivaluri de jazz.
Decembrie
Deşi iarna bate la uşă, în Bulgaria are loc sărbătoarea vinului roşu „tânăr“ care încălzeşte pe oricine. În perioada 15-24 decembrie, puteţi să vă îndreptaţi către Festivalul Crăciunului de la Ruse.